Cum sa iti alegi o trotineta electrica

O trotineta electrica devine din ce in ce mai tentanta in ultimul timp, mai ales daca ai de parcurs distante mici in mod regulat. Iti prezint in continuare cateva criterii pe care trebuie sa le iei in calcul atunci cand alegi o trotineta electrica:

Autonomia

Este bine sa iti alegi o trotineta electrica cu autonomie suficienta pentru un drum dus-intors fata de locul unde o incarci, astfel incat sa nu fii nevoit sa o incarci dupa fiecare utilizare. In plus, nu vei fi nevoit sa cari dupa tine si incarcatorul ei. Majoritatea producatorilor comunica autonomia destul de corect, insa aceasta este influentata de stilul de condus, viteza cu care mergi, greutatea ta si inclinatia terenului pe care mergi. Recomandarea mea ar fi sa nu alegi o trotineta cu autonomie mai mica de 20 km.

Sistemul de franare

Inokim OX

Trotineta electrica ideala are frana pe ambele roti. Pe roata cu motorul are frana electrica (frana de motor), iar pe roata cealalta este bine sa aiba frana de mana, pe disc. Daca este hidraulica, cu atat mai bine! Frana electrica iti va fi suficienta de cele mai multe ori, insa frana de mana va face diferenta in situatiile de urgenta. Evita trotinetele care au frana pe spate actionata prin plasarea piciorului pe aripa spate. Acest tip de frana este rudimentar si ineficient.

Greutatea

Unul din principalele motive pentru care alegi trotineta electrica este mobilitatea sporita. Cei doi factori care influenteaza usurinta de a transporta o trotineta electrica (atunci cand nu mergi pe ea si deci trebuie sa o cari) sunt greutatea si usurinta de a o plia. Poti considera ca o trotineta de pana in 12-13 kg este usor de transportat. Daca este mai grea de atat, ar fi bine sa nu ai de urcat sau coborat prea multe scari…

Suspensia

Joyor T5S

Trotineta electrica ideala ar trebui sa aiba suspensie. Am avut surpriza neplacuta sa descopar ca suprafete care imi par netede atunci cand merg pe jos devin foarte denivelate cand merg cu trotineta pe ele. O suspensie face minuni, insa trebuie sa fie una de calitate si cu o cursa lunga. Pentru asta, va trebui sa bagi mana destul de adanc in buzunar. Niste modele cu suspensii foarte bune sunt cele produse de Joyor, insa dupa cum observi din link, nu sunt chiar ieftine. In cazul trotinetelor de buget, suspensiile nu fac mare diferenta, intrucat mare parte din cursa suspensiei se consuma din momentul in care te vei urca pe trotineta.

Diametrul rotilor

Cu cat diametrul rotilor este mai mare, cu atat trotineta va fi mai sigura si va scadea riscul sa iti ramana roata blocata in gropi. Iti recomand sa alegi roti cu diametrul mai mare de 21 cm.

Motorul

Cu cat este mai puternic, cu atat mai bine. Daca ai mai mult de 80 kg sau urmeaza sa folosesti trotineta electrica intr-un oras care nu este plan, alege un motor de cel putin 500W. Daca iti plac senzatiile tari, atunci poti opta pentru o trotineta cu doua motoare de 1000W, insa iti spun sincer ca nu prea o sa ai pe unde sa te dai cu ea in conditii de siguranta.

In cazul in care esti incepator, incearca pe cat posibil sa iti alegi un model cu motorul pe fata (tractiune fata), intrucat cele cu motor pe spate sunt cateodata imprevizibile.

Pilot automat

Trotinetele electrice care au functia de pilot automat iti ofera posibilitatea sa setezi o anumita viteza pe care sa o pastreze constanta pana la atingerea franei sau a butonului/manetei de acceleratie. Este o functie foarte utila atunci cand ai de mers pe distante mari si te salveaza de degete amortite pe butonul de acceleratie.

Aspectul

Aici treaba e de gustibus, insa trebuie neaprat ca ceea ce iti cumperi sa iti placa si sa te atraga. Mie, unul, imi plac cele simple, pe culori cat mai neutre, fara multe abtibilduri, fara cabluri la vedere, fara scris etc. Asta pentru ca de multe ori cand merg pe trotineta sunt imbracat cu camasa si mi se pare ca ceva super flashy nu se asorteaza la tinuta mea simpla. Dar asta sunt eu. Cel mai important este ca ceea ce iti cumperi tu, din banii munciti de tine, sa iti placa tie!

Cel mai bine vandut model de trotineta electrica din lume

…este Xiaomi M365. Este, de altfel, si modelul pe care il am eu. Si pentru ca tot este atat de popular, ti-l descriu in continuare in raport cu criteriile enumerate mai sus.

Autonomie: 20 km. In modul eco (viteza maxima 18 km/h si acceleratie mai lenta) am scos 28 km, insa spre final nu prea mai avea vlaga sa traga.

Sistem de franare: Frana electrica regenerativa pe fata, cu 3 trepte de intensitate a franarii. Pe spate are frana pe disc.

Greutate: 12.5 kg

Suspensie: Nu, insa are cauciucuri cu camera, care mai atenueaza din socuri. Nu va asteptati la minuni, totusi.

Diametrul rotilor: 8.5″, aproximativ 22 cm

Motor: 250W, putere maxima 500W (pe asta nu prea am inteles-o, insa se comporta decent, nu am avut probleme de lipsa de putere)

Pilot automat: Da

 

 

Dacă ți-a plăcut, nu ține doar pentru tine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *