Ce mecanism sa alegi pentru urmatorul tau ceas?

Cand iti alegi un ceas, probabil ca iei in considerare macar unul din criteriile a) mecansim, b) brand si/sau c) aspect. In acest articol voi povesti cate ceva despre mecanisme.

Mecanismul este componenta ceasului care are rol de motor si care ajuta ceasul sa isi indeplineasca toate functiile. El este responsabil de miscarea indicatorilor (ora, minute, secunde) cat si al discurilor/placutelor care indica data, fazele lunii etc.

In functie de principiul de functionare, exista doua mari categorii de mecanisme: mecanice si quartz. Cea mai simpla si la indemana metoda de a recunoaste ce fel de mecanism are un ceas este aceea de a te uita la secundarul lui. Daca miscarea secundarului este oarecum fluenta, atunci acel ceas este mecanic. Daca secundarul se misca sacadat (de obicei din secunda in secunda), atunci el este quartz.

Exista niste exceptii de mecanisme quartz cu miscari fluente ale secundarului, insa acelea sunt exceptii. Daca vreti sa le vedeti, cautati pe YouTube filmulete cu Bulova Precisionist.

 Mecanismele mecanice

Sunt mecanismele care sunt propulsate de un arc spiralat in care este inmagazinata energie. Toate componentele ceasului sunt puse in miscare datorita eliberarii treptate si controlate a energiei inmagazinate in acest arc spiralat. In functie de cum se incarca cu energie acest arc spiralat, exista mecanisme mecanice manuale si mecanice automatice.

Mecanice manuale (de obicei sunt definite ca mecanice) sunt mecanismele pe care trebuie sa le incarci manual prin invartirea de 15-30 de ori a remontoarului (coronitei) ceasului.

Mecanismele automatice sunt acelea care se incarca in urma miscarii incheieturii, atunci cand le porti. Au acelasi principiu de functionare ca cele manuale, insa in carcasa lor este introdusa o greutate care se invarte atunci cand ceasul este miscat. Ea este conectata prin niste rotite la arcul spiralat si astfel il tensioneaza.

Plusuri ale mecanismelor mecanice:

  • Sunt considerate ca fiind niste opere de arta, fiind mai apreciate de catre pasionati si cunoscatori;
  • Sunt considerate ca fiind luxoase, reprezentand orologeria traditionala;
  • In general transmit despre purtatorul lor ca este pasionat de ceasuri;
  • Daca sunt ingrijite cum trebuie si daca sunt de buna calitate, au o durata de viata mult mai lunga decat cele quartz.

Minusuri ale mecanismelor mecanice:

  • Sunt mai putin exacte, avand abateri pozitive sau negative de pana la cateva secunde pe zi. Acest lucru este caracteristic tuturor mecanismelor mecanice, fara exceptie de brand sau pret;
  • Sunt influentate de variatii de temperatura. Acest lucru se datoreaza atat materialelor din care sunt facute piesele mecanismului (care se dilata/contracta) cat si uleiurilor cu care acestea sunt unse si devin mai fluide sau mai vascoase;
  • Nu sunt rezistente la socuri. Oricat de bine construit este un mecanism, un soc puternic poate determina dereglarea lui sau chiar deplasarea unor componente;
  • Necesita mentenanta periodica (revizie). Este recomandat ca macar o data la doi ani sa fie supuse unei revizii totale. Aceasta presupune curatarea mecanismului si ungerea componentelor care necesita acest lucru

Mecanismele quartz

Sunt, pe scurt, cele care merg pe baterie. Mecanismul quartz este genul de mecanism pe care il gasesti de obicei in ceasurile fara prea mari pretentii. Ca subcategorii, mecanismele quartz pot fi:

  • Quartz simple – care au baterie normala ce trebuie schimbata periodic (la 1-2 ani);
  • Solare – acestea sunt mecanisme quartz care functioneaza cu acumulatori. Cadranul ceasurilor quartz solare este de obicei un panou fotovoltaic care capteaza lumina si o transforma in energie electrica, incarcand acumulatorul ceasului. Acest lucru se traduce in necesitatea de a inlocui acumulatorul mult mai rar decat o baterie normala (o data la 6-10 ani). Cea mai cunoscuta colectie de ceasuri solare este Eco-Drive a celor de la Citizen. Mai merita mentionate Tough Solar (Casio) si Seiko Solar;
  • Cinetice – sunt tot mecanisme cu acumulator, insa de data aceasta acumulatorul este incarcat de miscarea mainii. Aceste mecanisme au o greutate similara cu cea care exista in mecanismele automatice, numai ca aici ele antreneaza un dinam care incarca acumulatorul. Cele mai cunoscute astfel de mecanisme sunt produse de cei de la Seiko sub denumirea de Kinetic.

Plusuri ale mecanismelor quartz:

  • Sunt mult mai rezistente la socuri;
  • Sunt foarte precise, indiferent de cat de ieftine sunt;
  • Necesita mentenanta redusa;

Minusuri ale mecanismelor quartz:

  • Sunt prezente de obicei in ceasuri ieftine, care atrag prin design dar nu si prin mecansim;
  • Nu sunt la fel de apreciate ca cele mecanice intrucat se considera ca nu mai au nimic din maiestria si arta acelor mecanisme;
  • Nu pot fi reparate. Majoritatea mecanismelor quartz sunt capsulate, neptand fi desfacute si servisate. Pe de alta parte, un mecanism quartz este foarte ieftin, asadar se poate inlocui integral.

La final, iti mai dau cateva sfaturi random

  1. Daca ai un buget limitat (pana in 2000 de lei), iti recomand sa iti cumperi un quartz. Nu prea gasesti mecanice bune calitativ in banii astia. Singura exceptie este colectia de automatice de la Seiko, care sunt corecte ca raport calitate-pret, dar limitate ca optiuni de design. Fugi de automaticele ieftine de la Tissot;
  2. Daca vrei sa iti cumperi musai un automatic, fugi de chinezarii. Producatori decenti de mecanisme: Miyota, ETA, Ronda, Selita;
  3. Daca vrei sa iti cumperi neaparat un automatic, cumpara-l pe cale oficiala si cu garantie, pentru ca este probabil sa ai nevoie de ea. Fugi de combinatii de pe OLX sau de site-uri obscure care iti dau ceasul la gura de metrou. Garantia OBLIGATORIE prin lege in Romania este de 24 de luni, asadar daca gasesti baieti care iti dau garantie 6 luni, e foarte posibil ca ceasurile sa fie fake sau sa fie furate;
  4. Ai grija cu Fossil Twist! Mecansimul din Fossil Twist este quartz, partea „mecanica” vizibila avand rol decorativ, la mishteaux. Fossil face si ceasuri mecanice, insa sub alte nume de colectie. Tot ce este Twist este quartz, ok?

 

 

Dacă ți-a plăcut, nu ține doar pentru tine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *