6 articole pe care niciun barbat nu ar trebui sa le poarte

Cineva trebuie sa o zica. Exista anumite articole vestimentare barbatesti care ar fi fost mai bine sa nu existe. Singurul lucru pe care il exprima un barbat cand le poarta e ca nu ii mai pasa, practic zero fucks given. Ai in continuare lista mea de 6 articole pe care niciun barbat nu ar trebui sa le poarte.

1. Sandale

Din punctul meu de vedere sandalele nu au ce cauta in garderoba unui barbat. Am auzit tot felul de motive de la purtatori de sandale, cum ca ar fi lejere, aerisite, usoare etc. Un lucru e cert: nu dau bine deloc! Daca vrei ceva lejer, aerisit, usor, ai multe optiuni de sneakers care arata bine si nu te fac sa pari de parca tocmai te-ai intors dintr-un pelerinaj.

Daca tii neaparat sa porti sandale, trebuie sa stii ca ele nu se poarta niciodata cu sosete. Adica stii, scopul sandalelor e sa iti lase pielea sa respiri, nu sa iti dezvaluie sosetele.

Daca tii la imaginea ta, nu purta sandale! Te vor face sa pari imatur si neingrijit. Si chiar nu misca pe nimeni ca sunt Columbia cu talpa Vibram si ca ai dat pe ele un rinichi.

2. Camasi lucioase

Nici cantaretii din formatiile de la hotelurile de sindicalisti din Jupiter nu le mai poarta. Asta inseamna ca nici tu nu ar trebui.

3. Pantofi cu bot patrat

Ii gasesti de obicei la preturi mici, de pana in 300 de lei si sunt foarte urati. Par ieftini si exprima despre tine ca nu prea ai multe in comun cu stilul. Ce e si mai trist e ca in ultimii ani sunt si producatori de pantofi de calitate care au in oferta asemenea modele.

4. Veste tricotate

Multi spun ca orice articol menit sa tina de cald dar care nu are maneci este aproape inutil. Cu aceasta remarca sunt partial de acord, intrucat inteleg vestele de fas pe care le poti purta in zilele ceva mai racoroase.

Am inclus vesta tricotata in aceasta lista pentru ca este foarte dificil sa reusesti sa arati bine purtand-o. Pentru a arata bine trebuie sa fie o vesta cu o croiala impecabila (lucru rar), trebuie sa porti o camasa potrivita pe sub ea (pentru a evita cutele facute de maneci in dreptul umerilor) si trebuie sa ai atitudinea potrivita.

De cele mai multe ori insa cand o vei purta vei parea un baietel cuminte, imatur si putin tocilar.

5. Pantaloni scurti tip cargo

Cei care ii poarta spun ca sunt foarte practici si ca incap multe in buzunarele lor laterale. Ce nu observa ei este faptul ca atunci cand sunt pline, buzunarele respective arata urat si se balangane inutil la fiecare pas. Acesti pantaloni nu au nimic stilat si nu avantajeaza pe nimeni. Atata timp cat nu esti tamplar, poarta niste pantaloni normali. Daca esti tamplar, poarta-i numai cand lucrezi.

6. Maiou de corp

Ma refer aici la maioul alb, de corp, pe care de obicei il poarta pe sub camasi barbatii de peste 70 de ani. Mai vad insa din cand in cand si barbati tineri care fac aceasta greseala. Maiourile albe de corp sunt batranesti si foarte inestetice.

Atunci cand porti o bluza de corp trebuie sa incerci pe cat posibil sa o maschezi. Poarta un tricou sau o bluza de corp care sa aiba cat mai putine cusaturi si care sa aiba culoarea cat mai apropiata de culoarea pielii tale.

Aceasta a fost lista mea. Daca am uitat ceva, te rog sa adaugi tu in comment.

Dacă ți-a plăcut, nu ține doar pentru tine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *